by © poetrypark
Ô marchisi,
’u massaru nun ci pajava ’affittu,
e però sa passava buona,
iddu, sò mugghieri, e ’i du’ figghi fimmini,
tantu ca ’u marchisi ’i jiu a truvari
pi viriri comu capitava stu fattu.
Nun c’eranu, eranu tutti sciuti,
c’era sulu ’a figghia nica.
Pinsau ’u marchisi:
Ora a idda c’addumannu,
ca jè innuccenti e sincera.
E: – Unn’è tò matri?
– Ma matri,– ci dissi ’a nica,–
jè ghiuta a ’mpastari ’u pani
ca na ma mangiatu ’a simana passata.
– E tò patri?
– Ma patri,– spiegau ’a figghia,– a fari
’mpocu i beni e ’mpocu i mali.
– E tà soru ’a ranni?
– A scuntari ’nu mumentu i felicità.
Stupì ’u marchisi, e pinsau:
Ora, ’sta picciridda m’ha spiegari
chi vuò diri st’enigma.
E ci chiesi, pi l’appuntu, spiegazzioni.
– Ma matri,– fici ’a figghia,–
jè ghiuta a ‘mpastari ’u pani
ca na ma pristatu ’a simana passata,
ma patri, a rubari l’erba,
ca fa ’u mali po patruni dô tirrinu
e ’u beni pa vacca ca sa mangia,
e ma soru jè ghiuta
a fari nasciri ’mpicciriddu.
***